Autor: Ferenczi Szilárd
Evenimentele prezentate în textul de față lipsesc chiar și din cele mai ample lucrări ce tratează istoria Clujului în perioada dualistă, în ciuda faptului că crima și revolta clujeană din 1901 au constituit un important reper moral la începutul anilor ’20 când legislația maghiară a decis etatizarea polițiilor orășenești și municipale. Am găsit însă o curioasă referire la cele întâmplate în masiva serie de zece volume Istoria Ungariei tipărită la Budapesta între anii 1976 și 1989 sub coordonarea lui Zsigmond Pál Pach. În partea a șaptea, volumul 2, la cronologia perioadei 1890–1918 apare în dreptul datei de 5 august 1901: „la Cluj muncitorii eliberează deținuții politici”. În buna tradiție a istoriografiei comuniste doar locația și verbul sunt adevărate, restul complet fals.
Chiar dacă întreg procesul expus ar putea fi prilej pentru o gamă largă de analize, aici am ales doar relatarea întâmplărilor prin urmărirea ordinii simple a cauzei și efectului, de la o crimă săvârșită de polițiști până la reorganizarea uneia din instituțiile de bază ale administrației locale clujene în epoca dualistă.
În perioada dualistă, începând cu legile administrației publice din 1870, în jumătatea maghiară a monarhiei austro-ungare fiecare oraș și-a înființat și organizat propria poliţie după modelul celei din Budapesta (pe teritoriul comitatelor și comunelor liniştea şi ordinea era întreţinută de jandarmerie), iar aceste poliții locale funcţionau cu mici diferenţe privind uniformele, regulamentul şi aparatul administrativ. La Cluj în 1872 instituția poliției și corpul de intervenţie arăta astfel: 1 șef de poliție, 2 căpitani adjuncţi, 3 comisari, 5 căpitani de sector, 37 agenţi, 10 agenţi de sector şi 4 agenţi călare. În 1886, cu ocazia reorganizării administrațiilor municipale, la Cluj avem deja pe lângă șeful poliției 4 căpitani adjuncţi, 1 inspector, 5 căpitani de sector, 4 comisari, 64 de agenţi, 10 agenți de sector şi 8 agenţi călare. Regulamentul propriu al instituției din 1872 redactat de către pe atunci șeful poliției Károly Minorich preciza doar cadrul și limitele legale ale intervenției, iar acestor reguli li s-au adăugat pe parcursul anilor cele descrise în regulamentele autoguvernării Clujului, precum și contravenţiile înscrise în regulamentele ce legiferau alte aspecte ale funcţionării bune a orașului. Potrivit acestora, agentul avea voie să-şi folosească arma (sabia) doar în caz de autoapărare, iar în ceea ce priveşte consumul de alcool în timpul serviciilor și frecventarea de cârciumi, nu exista nici o dispoziţie.
Ceea ce urmează a fost adunat din ziarele Magyar Polgár, Kolozsvári Újság, Kolozsvári Friss Újság şi Ellenzék apărute în perioada 1 august – 30 decembrie 1901, din procesele-verbale al şedinţei adunării generale a oraşului din 4 și 7 august 1901, precum şi din regulamentul poliţiei locale intrat în vigoare începând cu data de 30 octombrie 1901.
În noaptea de miercuri spre joi, 31 iulie – 1 august 1901, agenţii de poliţie Sándor Pap şi Dénes Kilyén își ridică salariile și vizitează mai multe cârciumi pe strada Ferencz József (astăzi Horea). Pe la ora 3 aproximativ, intră în localul Feuerstein din strada Kőmálalja (actuala Stephan Ludwig Roth) în avansată stare de ebrietate. Patru studenţi de la Academia Economică se amuză pe seama beției lor. Poliţiştii îşi scot săbiile şi se avântă după studenţi, care o iau la fugă în direcția podului de peste Someş. Ieşind în stradă, Pap și Kilyén sunt întâmpinaţi de la fel de turmentatul plutonier Jenő Gödri, care, văzând săbiile, le cere poliţiştilor să se legitimeze, însă aceştia îl taie cum apucă, şi continuă urmărirea studenţilor.
Gödri, rănit şi plin de sânge se îndreaptă încet spre pod, însă Pap şi Kilyén se întorc supăraţi (nereușind să-i prindă pe băieți) şi gata de răzbunare, luându-l iarăşi pe plutonier la bătaie şi tăiat pe trotuarul din fața palatului Berde. Gödri pierde trei degete de pe mâna stângă, are arterele brahiale de pe brațe retezate, distrusă o vertebră în zona lombară, tăiat pe scalp şi înjunghiat din spate. Măcelarul Sándor Székely care locuia la parterul palatului Élián-Benigni iese în halat de noapte pentru a interveni, însă este la rândul lui înjunghiat de către Pap. O ia la fugă, poliţiştii îl urmăresc, îl ajung din urmă lângă palatul Babos, însă comisarul de poliţie Gyula Philippi ajuns la faţa locului pune capăt tragediei. Philippi, cu ajutorul mulţimii strânse în jur deschide farmacia din palatul Széki, cheamă o salvare prin telefon, care transportă cei doi răniţi la spitalul Karolina din piaţa Karolina (Muzeului), şi îşi escortă subordonaţii la cea mai apropiată secţie. Gödri este transferat la spitalul militar din strada Kül-Farkas (Traian Moşoiu), unde la cinci dimineaţa se stinge din viaţă din cauza pierderii masive de sânge.
Joi după-masă ştirea apare în presa locală, opinia publică explodează, se cere concedierea imediată a șefului de poliţie Pál Deák și pedepsirea ucigașilor. Negustorul Károly Sipos strânge semnături pentru o adunare populară, comitetul municipal se întruneşte într-o şedinţă de urgenţă, iar presa locală începe să numere abuzurile poliţiei din trecutul apropiat. Kilyén şi Pap sunt interogaţi, încarceraţi şi puşi sub acuzația de omor deosebit de grav. Procuratura îi desemnează pe avocaţii Lajos Hunwald şi Aurel Isac (tatăl scriitorului Emil Isac) în apărarea celor doi. Trimiși în judecată, Kilyén primește 7 ani, iar Pap 10 ani de închisoare pentru omor calificat.
Sâmbătă, pe 3 august, în jur de ora 1 la amiază agentul de poliţie cu numărul 49 îi aplică un şut în piept unui puști de 11 ani vânzător de ziare în faţa fabricii de tutun (pe locul căreia azi se află clădirea de birouri Office), fiind imediat fugărit de câţiva muncitori aflaţi în pauza de masă, văzându-se nevoit să caute adăpost în podul unei case din apropiere.
Sâmbătă după-masă Jenő Gödri este înmormântat în cimitirul central cu participarea a mai multor mii de oameni. În centrul atenţiei se află văduva şi cei şase copii ai plutonierului ucis la vârsta de 48 de ani. Fratele şi vărul defunctului, judecătorul Sándor Gödri şi primarul de Sfântu Gheorghe Ferenc Gödri promit să reclame cele întâmplate direct prim-ministrului Kálmán Széll. În tot acest timp, contele Ákos Béldi, comite suprem de Cluj şi primarul Géza Szvacsina îşi petrec concediul în stațiuni balneare din vestul monarhiei.
Duminică la ora 10 dimineaţa are loc adunarea populară în curtea clubului sportiv de scrimă din piaţa Széchenyi (Mihai Viteazul) la care participă sute de persoane şi câţiva reprezentanţi ai primăriei, precum şi deputatul liberal Artur Feilitzsch, care profită de ocazie, şi ţine un lung discurs electoral fără nici o relaţie cu evenimentele în curs. (Alegerile vor avea loc în octombrie, Feilitzsch câştigă în sectorul electoral 2 Cluj). Se redactează un memorandum către ministrul de interne, în care se cere restructurarea poliţiei clujene. Câţiva participanţi depun plângeri împotriva agenţilor de poliţie, se enumeră abuzuri şi „bestialităţi” săvârşite de aceştia în trecut.
Pe la ora 8 seara, în mijlocul mulţimii adunate în jurul cortului de circ al fraţilor Enders ridicat în piaţa Hunyadi (Ştefan cel Mare) agentul de poliţie Károly Élénk fugăreşte un cetăţean aflat în stare de ebrietate. Prompt, mai mulţi bărbaţi, muncitori, ospătari, ucenici iau apărarea cetăţeanului, şi îl atacă pe poliţist, care se adăposteşte într-o casă din apropiere. Mulţimea se repedă asupra altui poliţist, în a cărui ajutor sar alţi agenţi cu săbiile scoase, moment în care cetăţenii caută şi ei ceva armament, rupând din puieţii sădiţi de curând în parcul Emke (piaţa Avram Iancu), şi pornesc spre primărie. Se scandează „jos Pál Deák, jos criminalii”. Ajunşi în faţa primăriei de pe strada Deák Ferenc (Eroilor) cer în unison să iasă în poartă șeful poliţiei, care apare, dar este nimerit de o bucată de asfalt şi se retrage. Neavând altă ţintă, mulţimea sparge toate ferestrele clădirii.
Din apropiatul comandament 51. al regimentului de infanterie al armatei comune (k.u.k. armee) soseşte o companie care împinge mulţimea spre piaţa Matia (Unirii), care retrăgându-se şi mai departe ajunge în strada Unió (Memorandumului). Îşi dau repede seama că sunt pe strada casei lui Pál Deák. Poarta fiind încuiată se caţără înăuntru prin geamurile sparte şi urmează un prăpăd total, distrug tot ce apucă, furând în proces banii din casă şi bijuteriile soţiei căpitanului, care între timp se încuiase într-una din încăperile din fundul curţii. Mulţimea îşi continuă apoi drumul spre strada Sétatér (Emil Isac), distrugând corpuri de iluminat stradale, câteva ferestre, scandând şi fluierând.
Se îndreaptă spre piaţa Széchenyi (Mihai Viteazul), răsturnă corturile comercianţilor, se înarmează cu bare şi prăjini, ajung în faţa clădirii clubului sportiv de scrimă, care la etaj adăpostea muzeul de istorie, şi cer insistent paznicului să le predea spadele şi săbiile din colecția muzeului și din inventarul clubului. Acesta refuză, mulţimea sparge iarăşi câteva ferestre, se îndreaptă spre casa căpitanului adjunct de poliţie József Szabó din strada Hosszú (Ploieşti), şi se repetă acelaşi scenariu: mobilier distrus, bani şi bijuterii furate. Puţin după miezul nopţii ajung în faţa temniţei (dologház – centru de corecție pentru adulți) de pe strada Nagy-Malom (George Bariţiu), unde erau închişi hoţii, vagabonzii și persoanele fără adăpost, zdrobesc poarta şi îi eliberează pe cei 26 de deţinuţi, dintre care patru se şi întorc în timpul nopţii. Mulţimea se îndreaptă apoi spre strada Fürdő (Cardinal Iuliu Hossu) pentru a distruge încă un apartament al unuia dintre poliţişti, însă o furtună violentă le taie pofta, şi se întorc la case.
A doua zi dimineața viceprimarul Móric Nagy concediază șeful poliţiei, decizie publicată şi în ziare pentru a evita o nouă revoltă, şi în locul său îl desemnează interimar pe juristul Rezső Polcz. Poliţia îl arestează pe negustorul Károly Sipos, organizatorul adunării populare de duminică şi câţiva cetăţeni la întâmplare, care se strânseseră în locaţiile distrugerilor, se cer întăriri de la comandamentele militare din Gherla şi Szeged. Se proclamă stare de asediu, se scurtează orarul cârciumelor şi restaurantelor din cartiere, şi se interzice plimbatul pe stradă după ora 9 seara. Hoţii eliberaţi din temniţă dau câteva spargeri în următoarele două-trei nopţi, până când jandarmeria reuşeşte să strângă din nou marea lor majoritate. Comitele suprem şi primarul se întorc în oraş, vizitează mormântul lui Gödri şi îi fac o vizită măcelarului rănit aflat în spital. În decurs de trei zile demisionează 34 de agenţi de poliție, alţi 8 sunt concediați, şi se încearcă recrutarea a noi membrii din rândul jandarmeriei.
Poziţia de șef al poliţiei clujene este ocupată în noiembrie de către Gyula Kolozsváry, fost comisar de poliţie la Budapesta, care însă demisionează în urma campaniei de discreditare a ziarului Ellenzék. Până la urmă poziţia este ocupată de Endre Hadadi în februarie 1902, fost șef de poliție al oraşului Hódmezővásárhely, care va sta în fruntea poliţiei clujene până în 1918.
Noul regulament al poliţiei municipale este întocmit de către interimarul Rezső Polcz, regulament votat în cadrul adunării generale şi promulgat de consiliu şi primar la data de 30 octombrie cu titlul: Regulament privind menirea, atribuţiile gărzii poliţiei şi instrucţiuni generale de serviciu pentru garda poliţiei. Pe lângă instrucţiunile generale în ceea ce priveşte serviciul de menţinere a ordinii, noul regulament impune de acum încolo disciplină militară în serviciu şi abstinenţă strictă în viaţa privată.
De fapt, chiar conţine un astfel de articol, articolul 11: Conduita polițistului în viaţa privată, care interzice consumul de alcool, jocul de cărţi, datoriile şi modul de viaţă destrăbălat. În paragraful 14 poliţistului i se interzice la fel să frecventeze localuri deocheate, cărciumi și baruri, să fie în legătură cu persoane de proastă reputaţie, şi să întreţină relaţii cu alte femei în afara căsniciei. Poliţistului i se interzice de asemenea să aibă alt loc de muncă pe lângă cea de agent, să practice comerţ, să fie membru de partid sau să ia parte la întruniri cu caracter politic. În timpul serviciului n-are voie să intre în restaurante, baruri, cafenele cu alt scop decât ce-i pretinde serviciul, i se interzice fumatul, chiar şi conversaţia (paragraful 18).
„Poliţistul nu trebuie să uite niciodată, că el există pentru public, şi nu publicul există pentru el… are deci datoria să aibă atitudine politicoasă, calmă şi serioasă…” (paragraful 20), iar paragraful 17 îl obligă pe deasupra „să aibă conduită militară, comportament dezinvolt, sincer, politicos şi calm, vorbă scurtă, pasul liniştit şi temperat.”
