În lista imaginară a celor mai emblematice clădiri din Cluj, un loc de seamă îl ocupă fosta clădire a Institutului Romano-Catolic pentru Fete „Marianum”, care astăzi găzduiește Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai. După înființare, școala a devenit în scurt timp una dintre cele mai renumite instituții de învățământ din oraș și nu fără motiv. In cele ce urmează vom parcurge istoria legendarei școli, vom afla circumstanțele înființării institutului, despre inițiatorul acestuia, respectiv proiectantul clădirii considerată ultramodernă pentru acea epocă.
Înainte de a păși peste pragul imaginar al școlii, să vedem principalelel aspecte care au determinat „identitatea” acesteia. Pe de o parte, Marianum a fost o școală confesională, al cărei fondator a fost parohul romano-catolic al bisericii Sfântul Mihail, Hirschler József. Conducerea instituției a revenit în sarcina călugărițelor Ordinului Maicii Domnului (Notre Dame), de unde provine și denumirea acesteia. Pe de altă parte, școala a fost un institut dedicat formării fetelor. Până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, acestea nu au fost educate în formă instituțională, însușind toate cunoștințele necesare pentru a-și ocupa locul în societate de la celelalte membre ale familiei, respectiv de la guvernante. Spre sfârșitul secolului au fost întemeiate din ce în ce mai multe școli destinate în exclusivitate pentru educarea instituțională a fetelor și a domnișoarelor, în care inclusiv materiile predate erau diferite față de cele ale școlilor pentru băieți. În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, clădirea în sine are valoare arhitecturală deosebită, fiind una dintre puținele școli clujene care, conform modei epocii, a fost construită în stil Secession, cu detalii exigente și creative.
Educarea fetelor la cumpăna secolelor
Încă din perioada timpurie a epocii moderne, Clujul era considerat un important centru educațional din Transilvania, iar caracterul său de oraș-școală a fost consolidat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin înființarea mai multor instituții educaționale noi. Supremația sa regională a fost consacrată în cele din urmă de Universitatea Clujeană, înființată în anul 1872, care a rămas până la sfârșitul perioadei dualismului singura universitate din afara capitalei. Înființarea acesteia a făcut necesară crearea unei rețele școlare noi și complexe, a crescut cererea pentru școlile care ofereau diplome de bacalaureat și a impus construirea unor clădiri moderne, adecvate pentru desfășurarea activităților educative.
În jumătatea de secol care a urmat după compromisul austro-ungar din 1867, similar cu tendința națională, au fost construite numeroase școli noi la Cluj, inclusiv unele, care până în ziua de azi constituie verigi importante în sistemul educațional. O parte dintre acestea funcționau cu sprijin de stat sau municipal, în timp ce multe altele au fost construite la inițiativa bisericilor prezente în oraș. Printre acestea se regăsesc atât școli elementare și civice, cât și licee, în epocă numite gimnazii. Cele mai reprezentative exemple au deservit în mod firesc, ciclul superior al școlilor, acordând o atenție deosebită aplicării programelor moderne de arhitectură școlară, a principiilor educaționale și a standardelor moderne de igienă, răspândite în acea perioadă.[1]
Ca rezultat al mișcărilor de emancipare a femeilor din secolul al XIX-lea, către sfârșitul secolului au prins contur eforturile de a permite femeilor să urmeze studii superioare. Sub influența legii școlilor populare din 1868, numărul școlilor de fete a crescut semnificativ: domnișoarele își puteau extinde cunoștințele inițial în școli civile, institute de educație pentru fete și școli pedagogice. După lungi dezbateri, în 1895, în timpul mandatului de Ministrul Cultelor și Educației Gyula Wlassics, femeile au obținut posibilitatea de a susține examenul de bacalaureat și de a-și continua studiile la nivel universitar.[2] Drept urmare a decretului regal care a permis acest lucru, cererea pentru școlile de fete, care ofereau bacalaureatul a crescut brusc, deoarece învățământul secundar nu era coeducațional.
La nivel local, printre aceste școli se numără institutul studiat, respectiv Școala Superioară de Fete, condusă de Antonina De Gerando, adăpostită în 1900 lângă parcul central, într-o clădire impozantă, proiectată de arhitectul budapestan Ignác Alpár (azi Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, UBB).[3]
Școală confesională romano-catolică
Institutul de Educație pentru Fete Marianum s-a dezvoltat în esență, din institutul Auguszteum, care a funcționat pe strada Mănăștur (Kül-Monostor utca).[4] Auguszteum are rădăcini, care datează de la începutul secolului al XIX-lea, înființat cu scopul de a crea un institut de ajutor pentru cei săraci. Pe lângă casa de lucru înființată în 1826, la inițiativa baronesei Rozália Csáky au fost fondate și o casă de bătrâni, o grădiniță și o școală.[5] La mijlocul secolului al XIX-lea casa de bătrâni și școala a ajuns sub supravegherea și administrarea episcopiei romano-catolice. În deceniile care au urmat, clădirile aflate în posesia instituției, extinse treptat, au suferit o deteriorare considerabilă și au devenit învechite din punct de vedere funcțional. Problema a fost agravată de faptul că, până în 1905, fondul monetar cu același nume, care întreținea școala Auguszteum, a ajuns într-o situație critică, confruntându-se cu un deficit atât de mare încât a devenit o povară nedorită pentru arhiepiscopie. La inițiativa parohului József Hirschler însă, în anul 1906, s-a decis reorganizarea instituției sub conducerea călugărițelor Notre Dame.[6]
Ordinul Călugărițelor Maicii Domnului, mai exact Călugărițele Sărace ale Maicii Domnului a fost fondat în 1833 de către preafericita Gerhardinger Maria Teresa la München. Era un ordin feminin, catolic, al cărui vocație era educația. Ordinul a activat la început în Bavaria, de aici s-a răspândit aproape în întreaga lume. Scopul lor a fost educarea fetelor care proveneau din familii sărace, în așa fel încât ele să devină soții, respectiv mame devotate și credincioase. În Ungaria ordinul a fost prezent din anul 1858, iar biserica-mamă a fost înființară la Timișoara. În a doua parte a secolului al XIX-lea în țară s-au stabilit o sută de călugărițe: ele au înființat mai multe școli în provincie, dar și în orașele mari. În afară de Cluj au mai existat școli la Szeged și la Debrecen.[7]
Ca urmare, primele călugărițe Notre Dame au sosit la Cluj de la Timișoara. La început și-au desfășurat activitatea în Grădinița și Școala de Fete Romano-Catolică Auguszteum, extinsă cu un orfelinat, încă de la reînființarea acesteia din 1906. Instituția s-a putut muta în 1907 într-un nou ansamblu de clădiri, situat în locul celui vechi, proiectat de Sándor Pápai. Cu toate acestea, noua clădire s-a dovedit a fi în curând neîncăpătoare, astfel că școala de fete, condusă de Surorile Notre Dame, a fost mutată pe strada Ferenc József, într-o clădirea veche, așa numita școală Schütz.[8]
Deși această soluție părea să fie suficientă pentru o vreme, măsurile luate de parohie în 1910 sugerează că cele două clădiri nu reușeau să satisfacă nevoile școlii, fiind necesare noi investiții pentru asigurarea unei funcționări adecvate.
Impozanta școală realizată în stil Secession
Clădirea Institutului Romano-Catolic pentru Fete „Marianum” a fost construită în apropierea centrului istoric al orașului, pe strada Ferenc József (anterior Nagy, astăzi strada Horea), care la cumpăna secolelor XIX-XX a trecut print-o dezvoltare efervescentă. După 1870, odată cu inaugurarea căii ferate din Cluj, importanța drumului care a legat gara de piața centrală a crescut considerabil. Ca urmare, acest tronson de drum, conectat în mod organic cu centrul istoric, și-a schimbat complet imaginea și structura. În fosta periferie s-a deschis o arteră largă și reprezentativă, prin comasarea străzilor Nagy și Zsidó, conturată în cele din urmă de case de locuit și clădiri elegante, edificate în mare parte în regim de construitre închis.[9] Printre acestea s-a aflat modesta clădire a Școlii Schütz.
Întrucât și această clădire s-a dovedit într-un timp foarte scurt neîncăpătoare, consiliul școlar romano-catolic a decis demolarea acesteia: începând din 1910, a edificat o nouă școală reprezentativă, care a inclus un internat.[10] Corpul principal, cu planimetrie în formă literei „H” a fost extinsă cu o nouă aripă în 1913, dispusă pe partea dinspre curtea volumului principal. În 1916, dormitoarele au fost mutate aici din clădirea principală, eliberând spațiile de la cel de-al doilea etaj pentru mai multe săli de clasă. Viziunea parohului Hirschler era grandioasă și ambițioasă. În mijlocul străzii Ferenc József, acesta a conceput o școală impunătoare, corespunzătoare cerințelor didactice ale epocii, aliniată la inovațiile tehnice, pentru a servi educația de calitate din cadrul instituției. Sarcina proiectării ansamblului i-a fost încredințată arhitectului budapestan Jenő Hübner.
Impozanta clădire și împrejurimile acesteia sunt destul de sugestive în ceea ce privește valorile asumate de Institutul Marianum. Fațada principală, tratată cu cărămidă aparentă, formează o curte de onoare primitoare, în care odinioară funcționau două fântâni arteziene.[11] Forma alungită a lotului a permis amenajarea unei curți generoase în spatele clădirii, o parte din care, pe timp de iarnă a fost transformată în patinoar. Pe lângă nevoia asigurării educației spirituale deja se remarcă deci și nevoia susținerii celei fizice.
În timpul sezonului rece orele de educație fizică se desfășurau într-un spațiu generos cu funcții mixte – o sală multifuncțională care servea și ca sală de sport, sală festivă și sală de rugăciuni. Această soluție de grupare a funcțiunilor (a sălii de sport și a sălii festive) nu era o noutate în acea perioadă, a fost folosită în conceperea schemei funcționale a multor școli pentru a economisi spațiu. Ceea ce este unic în cazul Marianum, este funcția de sală de rugăciuni, care decurge clar din caracterul religios al instituției. Tot caracterul ecleziastic și prezența surorilor Notre Dame a impus și necesitatea unei capele mai mici, dar spectaculoase, pentru călugărițe.
La parter și la primul etaj au fost amenajate săli de clasă, laboratoare, birouri, așa numite „săli de zi” și locuințele călugărițelor. La etajul doi au fost inițial amenajate dormitoare și săli de mese pentru elevele din internat, care au fost ulterior transformate în săli de clasă. Statutul de școală de fete al instituției a fost reflectat cel mai bine de unul dintre spațiile de serviciu din subsol: alături de cămări, băi și spălătorii, s-a aflat o bucătărie spațioasă, suficient de generoasă pentru a găzdui un număr mare de fete: elevele de la secția gospodărie erau inițiate, printre altele, în tainele gătitului.
Calitatea și gândirea progresistă a beneficiarului și a arhitectului sunt reflectate de toaletele cu apă, considerate moderne pentru acea vreme, respectiv de baia școlară. Cea din urmă a fost una dintre primele astfel de dotări amenajate într-o instituție de învățământ, fiind destinată nu doar elevelor din internat: poate părea surprinzător, însă pentru fiecare elevă a fost obligatoriu utilizarea acesteia odată pe săptămână la o oră stabilită.[12] Un alt progres tehnologic îl constituia sistemul centralizat de încălzire și ventilație, care asigura o circulație a aerului fără curenți de aer.
Din punct de vedere structural, clădirea a fost concepută având un schelet din beton armat. Deși această soluție poate fi considerată într-adevăr timpurie la Cluj, nu este prima clădire cu acest tip de structură din oraș. Datorită activității lui Szilárd Zielinski, noutatea consturctivặ s-a răspândit rapid în țară, apărând astfel devreme și la Cluj. Conform referințelor din literatura de specialitate, prima clădire cu structură din beton armat din oraș pare a fi clădirea Teatrului Național (1904–1906, astăzi Teatrul Național Român), proiectată de biroul lui Ferdinand Fellner și Hermann Helmer și executată de János Spáda. Gheorghe Vais menționează că oțelul folosit pentru structura metalică și armarea betonului a fost furnizat de fabrica Schlick din Budapesta. Un articol din ziarul Napló, care relata despre construcțiile aflate în desfășurare, menționează, că s-au utilizat deja 2500 m³ de beton.[13]
Câțiva ani mai târziu, între 1906 și 1909, a fost finalizată Biblioteca Universității Franz Joseph, și ea având o structură din beton armat. Clădirea publică semnată de Flóris Korb și Kálmán Giergl a fost executată de antreprenorul clujean Károly Reményik. În timpul construcției, arhitectul budapestan Géza Kappéter, tânăr pe atunci, a jucat un rol important. În perioada în care Kappéter se afla la Cluj pentru supravegherea lucrărilor la bibliotecă, a elaborat la cererea lui András Udvari, proprietarul unui cinematograf, proiectul Palatului Urania, situat la începutul străzii Franz Joseph (azi Horea) și finalizat în 1910. În timpul execuției bibliotecii este foarte probabil că a aprofundat noua tehnologie, astfel că se poate presupune că imobilul multifuncțional, modern, care la parter include o sală destinată proiecțiilor de filme, sau cel puțin sala de cinema cu anvergură mare la parter, a fost proiectat în mod cert cu structură din beton armat.[14] Menținând pasul cu scena internațională în utilizarea inovațiilor tehnice, structurile din beton armat cu cupole, au apărut destul de devreme și în Ungaria. Unul dintre primele exemple este cupola dublă din beton armat a Teatrului de Vară din Cluj, finalizată în 1910.[15]
O parte din mobilierul clădirii a fost realizată de meșteșugari locali și se remarca, de asemenea, prin inovativitate. Băncile școlare, de exemplu, realizate de meșterii clujeni Bálint și Sándor Bak, bazate pe brevetul lui dr. Gusztáv Rigler, medic și profesor universitar, au avut un succes atât de mare încât au fost premiate la expoziția de echipamente didactice de la Dresda. După aceea, „s-au bucurat de o asemenea popularitate în cercurile educaționale, încât majoritatea instituțiilor de învățământ au început să achiziționeze astfel de bănci.”[16] Inovația era probabil reprezentată de pupitrele de scris mobile, respectiv ajustarea lor în funcție de vârsta copiilor, aspect deloc obișnuit în acea perioadă.
Despre severitatea și viața austeră impusă de institut ne vorbește simplitatea mobilierului și sobrietatea aproape spartană a băilor și dușurilor. Mobilierul era lipsit de elemente inutile, fiind limitat la strictul necesar – numeroase cărți poștale din acea perioadă înfățișează scaune Thonet simple, dar practice, respectiv paturi cu cadru de fier.[17]
Atât mobilierul cât și spațiile interioare erau concepute în primul rând pentru a corespunde cerințelor de funcționalitate. Decorațiunile interioare sunt sobre, iar clădirea reflectă stilul unic, conservator, de inspirație Art Nouveau al arhitectului. Totuși, un observator atent poate descoperi câteva detalii jucăușe plimbându-se prin curte și pe coridoare: balustradele scărilor sunt decorate cu fețe stilizate, iar pe fațadele posterioare pot fi observate figuri de monștri și bufnițe realizate din stucatură.
Clădirea și-a schimbat proprietarul după naționalizarea din 1948. De atunci, numai școala elementară de stat a continuat să funcționeze aici, iar celelalte săli de clasă au trecut în proprietatea Facultății de Filologie a Universității Bolyai. La început, instituția a ocupat doar sălile clădirii principale, însă la cumpăna anilor 1960-’70 universitatea (atunci deja Universitatea Babeș-Bolyai) a preluat treptat și sălile internatului, în care funcționează și în zilele noastre Facultatea de Litere. Datorită caracterului, și implicit nevoilor diferite ale instituției de învățământ superior, unele încăperi au primit în mod firesc o nouă funcție față de cea inițială. Astfel, sala de rugăciune dedicată practicii religioase și capela călugărițelor sunt folosite în prezent ca bibliotecă de specialitate, respectiv, după modificări majore, ca amfiteatru.
A doua schimbare cea mai vizibilă este desființarea funcțiilor legate de internat, cum ar fi dușurile, depozitele alimentare și bucătăria. În conformitate cu nevoile învățământului superior, schema funcțională a fost modificată, fiind create prin recompartimentări mai multe birouri și săli de seminar mai mici. Detaliile arhitecturale din fericire au fost în mare parte păstrate, ceea ce se datorează în principal continuității funcției educative și utilizării constante a clădirii, fiind considerabil afectate doar de lipsa intervențiilor de reabilitare.
[1] Hegedűs Ármin: A fővárosi újabb iskolák építéséről. [Despre edificarea noilor școli din capitală]. Különlenyomat az „Egészség” 1903. évi 10. és 12. számából. Budapest, 1903.
Hegedűs rezumă caracteristicile unei școli ideale, având ca exemplu școlile din Budapesta. În descrierea sa, el definește atât trăsăturile mediului ideal, amplasamentul cea mai favorabil în cadrul orașului, cât și parametrii recomandați ai spațiilor, caracteristicile organizării ideale a spațiului și modul de realizare a detaliilor interioare
[2] Decretul regal nr. 65719/1895.
[3] Rozsnyai József: Alpár Ignác. Holnap, Budapest, 2020, 109‒110; Vais, Gheorghe: Clujul eclectic. Programe de arhitectură în perioara dualistă 1867‒1918. UT Press, Cluj-Napoca, 2009, 96-97.
[4] Privind istoria acestei instituții și a patrimoniului arhitectual al acestuia vezi: Gál Zsófia: A vallásos nevelés szolgálatában: az Auguszteum Római Katolikus Óvoda és Leányiskola története. [În slujba educației religioase: istoria Grădiniței și a Școlii Primare Romano-Catolice Auguszteum]. In. Korunk 2019/10. 77–86.
[5] Privind activitatea baronesei Rozália Csáky, respectiv istoria timpurie a institutului Augusteum vezi: Csizmadia Andor: Szociálpolitika a reformkori Kolozsváron. [Politică socială în epoca reformelor la Cluj] Kolozsvár, 1943; Papp Klára: Az arisztokrata nők mecenatúrája szociális és kulturális területeken (az erdélyi Csáky és a Jósika családok példáján). Publicationes Universitatis Miskolcinensis, Sectio Philosophica. 21. évf. (2017) 2. köt. 302‒3012.
[6] Despre rolul lui Hirschler în reorganizarea instituției vezi: Gál 2019.
[7] Vezi: Tornay Krisztina (szerk.): Marianum. Az erdélyi iskolanővérek nyomában (1858–2008). [Marianum. În urma călugărițelor Notre Dame din Transilvania]. NCA és Patrona Hungariae, Debrecen, 2008, 12‒15.
[8] Clădirea a ajuns în posesia bisericii romano-catolice încă din anul 1889, primită în schimbul demolării construcțiilor parazitare din jurul Bisericii Sfântul Mihail din piața centrală. Gál Zsófia: „Ez az építési eredmény eddigelé páratlanul áll nálunk a maga nemében.” A kolozsvári Státus-házak története. [„Până acum, această performanță arhitecturală este unică la noi”. Istoria Palatelor Statusului din Cluj]. In: Várak, erődök, kastélyok az Erdélyi régiségben. Erdélyi Évszázadok. A Kolozsvári Magyar Történeti Intézet évkönyve V. Egyetemi Műhely Kiadó, Kolozsvár, 2020, 215‒234, 217.
[9] Szabó T. Attila: Kolozsvár települése a XIX. század végéig. [Clujul până la sfârșitul secolului al XIX-lea]. Kolozsvár, 1946, 87.
[10] Privind istoria amânunțită a ansamblului vezi: Gál Zsófia: A kolozsvári Marianum Római Katolikus Leánynevelő Intézet épülete. [Clădirea Institutului Romano-Catolic pentru Fete Marianum]. Dolgozatok az Erdélyi Múzeum Érem- és Régiségtárából. Új sorozat X–XI. 2015–2016, Kolozsvár, 2019, 181–222.
[11] Bazinele de piatră s-au păstrat până astăzi, acum fiind decorate cu flori.
[12] Riegler Gusztáv: A Marianum egészségügyi szempontokból. [Marianum din punct de vedere sanitar], 1910. május 28. In: A„Miasszonyunk”-ról elnevezett Szegény Iskolanővérek vezetése alatt álló kolozsvári R.Kath. óvoda, elemi és polgári leányiskola értesítője az 1909–1910. iskolai évről. StiefJenő és Társa, Kolozsvár, 1910. 5–9.
[13] Vais 2009, 312; Napló, 1. (1904. dec. 1.)
[14] György Lajos: Az erdélyi könyvtárügy és a kolozsvári Egyetemi Könyvtár. [Situația bibliotecară transilvăneană și Biblioteca Universitară de la Cluj]. Különlenyomat az Erdélyi Tudományos Intézet Erdély Magyar Egyeteme című kiadványból, Budapest, 1942, 34–35 și Vais 2009, 361.
[15] Vető Dániel: Vasbeton kupolák kialakulása és fejlődése Magyarországon. [Dezvoltarea cupolelor din beton armat în Ungaria]. In: Magyar Építőipar. 64. évf. (2014) 3. sz. 103‒107, 104;
[16] Ellenzék, 32. évf. (1911. júl. 15.) 3.
[17] Vezi albumul aniversar al Institutului: Emléklapok a Marianum történetéből. Kolozsvár, 1927, 26. Sursă online: »mek.oszk.hu/11800/11856/11856.pdf« Ultima accesare: 07.11.2024.
